Cartea
Ediția în limba română, V de la Vulva este o carte ilustrată de educație sexuală pentru fete, plină de informații și sfaturi practice despre tot ceea ce ai vrut întotdeauna să știi despre sănătatea ta sexuală. Este adresată fetelor cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, dar este utilă pentru oricine.
Cartea, creată de Fine Acts, un studio creativ global pentru impact social, îi echipează pe tineri cu un ghid pentru înțelegerea corpului, pubertate, sex, menstruație, sănătatea vaginului și multe altele. Acoperim și întrebări mari legate de prima experiență sexuală, consimțământ și contracepție.
Ediția în limba română a fost publicată cu sprijinul Centrului FILIA și al Black Button Books.